• PRO TV
  • "Ești splendidă cu părul acesta!”. Schimbarea de look cu care Lora și-a impresionat fanii

"Ești splendidă cu părul acesta!”. Schimbarea de look cu care Lora și-a impresionat fanii

"Ești splendidă cu părul acesta!”. Schimbarea de look cu care Lora și-a impresionat fanii

Lora este una dintre cele mai apreciate vedete din România, cu peste 1,3 milioane de urmăritori pe contul de Instagram. 

Cântăreața are o legătură strânsă cu fanii ei și postează constant imagini și clipuri pe rețelele de socializare, iar reacțiile acestora nu întârziere să apară.
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by LORA (@loraofficial)


De curând, artista a publicat o fotografie în care apare cu o schimbare de look simpatică, adică cu părul creț. Admiratorii vedetei au apreciat felul în care arată și i-au lăsat numeroase comentarii, ”super look, să te mai faci creață”, ”ești splendidă cu părul așa”.

La începutul anului, Lora a revenit în echipa ”Vorbește lumea”, iar de atunci prezintă emisiunea alături de Cove, după ce Adela Popescu a anunțat că urmează să devină mamă pentru a treia oară. 

sursa foto: Instagram Lora

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro!

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni