• PRO TV
  • VIDEO Laura Bretan, botezată în biserică la 19 ani, alături de sora ei mai mică. „Ne-am decis”

VIDEO Laura Bretan, botezată în biserică la 19 ani, alături de sora ei mai mică. „Ne-am decis”

VIDEO Laura Bretan, botezată în biserică la 19 ani, alături de sora ei mai mică. „Ne-am decis”

Născută într-o familie penticostală, Laura Bretan a primit taina Botezului la vârsta de 19 ani. Ritualul a avut loc la Biserica Betania din Chicago, iar la ceremonie au participat peste 100 de persoane.

Laura Bretan și sora ei mai mică, Estera (15 ani), au primit Botezul la 12 septembrie, în cadrul unei ceremonii care a fost transmisă live pe YouTube. Evenimentul a fost găzduit de Biserica Betania din Chicago, locul frecventat de tânăra soprană.

Fiind născută în credința penticostală, Laura Bretan a fost botezată la vârstă adultă. La cultul penticostal, credința în Dumnezeu trebuie mărturisită, iar acest lucru nu se poate face când ai câteva luni de viață.

Botezul în apă în Biserica Penticostală are loc în momentul recunoașterii lui Iisus drept fiul lui Dumnezeu și a sacrificiului său pe cruce.

Azi am decis să-l urmez pe Iisus pentru tot restul vieții. Aș vrea să le mulțumesc părinților pentru că au fost de acord cu decizia mea, membrilor familei, prietenilor, liderilor Bisericii. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți”, a spus Laura Bretan într-un clip video. (Vezi galeria foto mai jos)

Citește șiLaura Bretan, despre episodul Eurovision 2019: „Totul s-a întâmplat cum a trebuit să se întâmple”



În fiecare moment al vieții mele, Dumnezeu a fost cu mine și m-a ținut în mâna lui. În cele mai întunecate zile ale mele, el a fost lumina mea. El m-a învățat ce e dragostea adevărată. Azi am decis să-mi declar public dragostea pentru Iisus Hristos”, a declarat și Estera Bretan.

Ceremonia de botez a durat peste 4 ore și a inclus slujba religioasă, predica pastorului, ritualul scufundării în apă și mai multe momente în care corul bisericii a cântat. 

Vezi VIDEO mai jos!

Laura Bretan s-a născut pe 7 Aprilie 2002, în Chicago (Illinois). Părinţii sopranei, Rahela şi Petru Bretan, sunt originari din Haţeg și Satu Mare. În 1991, mama Laurei, a emigrat în SUA, iar tatăl ei a părăsit România în 1994. S-au cunoscut abia în 1997, iar în 2001 s-au căsătorit la Biserica Românească din Chicago. Pe lângă Estera, Laura mai are un frate, Petru, în vârstă de 14 ani. 

Fotografii: capturi YouTube/@officiallaurabretan

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni